Înapoi la pagina : Informaţii medicale

Adenomul de prostată sau hipertrofia prostatică benignă

Autor : Dr. Radu-Ioan Vărşăndan, medic specialist Urologie

Adenomul de prostată sau hipertrofia prostatică benignă, este cea mai frecventă tumoră benignă a bărbatului cu vârsta de peste 60 de ani, 70 % dintre bărbaţi suferind de această afecţiune. Mărirea volumului prostatei este cauzată de influenţa hormonilor androgeni. Este o afecţiune cu evoluţie insidioasă, pe parcursul a mai multor ani, modificările induse asupra aparatului urinar fiind lente.

Prostata este o glandă accesorie a aparatului genital masculin, care se află la baza vezicii urinare şi care înconjoară porţiunea iniţială a uretrei.

Creşterea în volum a prostatei realizează comprimarea, în timp, a uretrei, determinând astfel modificări ale actului micţional. Pentru golirea corespunzătoare a vezicii urinare în cazul în care eliminarea urinei este împiedicată, muşchii vezicii şi cei abdominali caută să depăşească acest obstacol printr-un efort suplimentar, în aşa fel încât la început fluxul şi debitul urinar să nu sufere modificări. Ulterior, chiar dacă această musculatură se contractă mai puternic, acest mecanism este depăşit, instalându-se aşa numita "vezică de luptă", cu pereţi groşi, anfractuoşi. Odată depăşit mecanismul de golire al vezicii urinare apare reziduul vezical, acesta fiind responsabil de complicaţiile adenomului de prostată : infecţia urinară, litiaza, hematuria, incontinenţa, retenţia completă de urină şi insuficienţa renală progresivă.

Factorii de risc incriminaţi în apariţia adenomului de prostată sunt : vârsta, consumul de alcool, fumatul, hipertensiunea arterială, obezitatea şi diabetul zaharat, precum şi consumul de medicamente (antidepresive, simpatico-mimetice, antihistaminice).

Semnele şi simptomele care ar trebui să atragă atenţia asupra posibilei existenţe a unui adenom de prostată sunt rezultatul inter-relaţiei dintre obstrucţia subvezicală provocată de mărirea în volum a prostatei şi mecanismele adaptative ale vezicii urinare. Aceste simptome sunt clasificate ca fiind obstructive şi iritative.
Simptomele obstructive constau în : un început ezitant al urinării, jet urinar cu presiunea slabă, jet urinar intermitent sau întrerupt, urinare dificilă, urinare prelungită, senzaţia de golire incompletă a vezicii urinare, retenţia de urină, pseudoincontinenţa prin prea plin : urina care rămâne în vezică depăşeşte capacitatea de stocare a vezicii şi pacientul urinează, practic, "prin prea plin".
Simptomele iritative constau în : frecvenţa crescută a urinărilor (numită "polachiurie"), în special noaptea (numită "nocturie"), urgenţa adică senzaţia bruscă şi imperioasă de a urina, pseudoincontinenţa prin urgenţă a urinării adică bărbatul "scapă" câteva picături până ajunge la toaletă.

Diagnosticul adenomului de prostată şi a posibilelor sale complicaţii se stabilesc de către medicul specialist urolog în urma examinării clinice (inclusiv tuşeul rectal) şi a investigaţiilor paraclinice. Dintre investigaţiile de laborator menţionăm cele bioumorale : probe de funcţie renală, probe urinare care constau în sumarul de urină şi urocultură şi nu în ultimul rând stabilirea concentraţiei antigenului specific prostatic (PSA) şi a fracţiunii lui liberă (freePSA), care ne orientează asupra benignităţii dezoltării prostatice. Ecografia de aparat urinar este obligatorie pentru măsurarea volumului prostatic şi a reziduului postmicţional. Anumite cazuri necesită efectuarea urografiei intravenoase şi a examenelor urodinamice.

Tratamentul adenomului de prostată este variat. În funcţie de existenţa complicaţiilor, tratamentul este medicamentos pentru adenomul de prostată necomplicat şi chirurgical pentru apariţia complicaţiilor. Putem menţiona câteva clase de medicamente : preparatele fitoterapice, alfa blocantele, inhibitorii de 5-alfa-reductază şi combinaţiile între ele. Tratamentul chirurgical reprezintă excizia ţesutului patologic al prostatei şi se poate realiza prin mai multe tehnici : endoscopic (transuretral) sau clasic (adenomectomia transvezicală). În urma exciziei ţesutului patologic se efectuează examenul histopatologic al acestuia şi se stabileşte diagnosticul de certitudine al hipertrofiei prostatice benigne. Mai există şi alte metode alternative la tratamentul chirurgical, cu indicaţii limitate : hipertermia locală, crioterapia prostatei, stenturile prostatice, incizia transuretrală a prostatei.