Chirurgie vasculară

Specialitatea Chirurgie vasculară se ocupă cu tratamentul bolilor vaselor sanguine, adică a arterelor, venelor şi limfaticelor.

Chirurgia vasculară arterială se ocupă de afecţiunile arterelor ajunse în stadiul avansat, chirurgical.

Principala afecţiune chirurgicală arterială este întreruperea circulaţiei sanguine în o arteră importantă, ce conduce la scăderea cantităţii de sânge care ajunge în teritoriul irigat de vasul respectiv, suferinţă denumită ischemie.

Ischemia poate fi acută, prin înfundarea arterei cu un tromb (cheag) venit din inimă de obicei (fibrilaţia atrială cronică), prin formarea de trombi locali, pe fond de plăci ateromatoase sau în alte circumstanţe (stările trombofilice) sau prin injurii arteriale directe însoţite de hemoragii cel mai frecvent.
Ischemia cronică este determinată de arteriopatia cronică obliterantă şi trombangeită obliterantă.

Principalele intervenţii vasculare arteriale sunt : revascularizarea prin bypass, trombarterectomia şi dezobstrucţia cu sonda Fogarty.

Chirurgia vasculară venoasă are obiectiv principal tratamentul bolii varicoase.

Intervenţiile chirurgicale pentru varice sunt :

  • operaţia clasică de varice
  • tratamentul endoluminal cu laser sau radiofrecvenţă al varicelor
  • scleroterapia

Obiectivele intervenţiei chirurgicale în boala varicoasă sunt : îndepartarea surselor de alimentare a varicelor şi eliminarea venelor dilatate sau inestetice.

Principala investigaţie preoperatorie pentru operaţia de varice este ecografia Doppler venoasă, care distinge între boala varicoasă şi venectazii sau vene reticulare şi orientează chirurgul spre o intervenţie precisă, cu cicatrici minime şi rezultate certe.

Examenul preoperator va indica şi bateria de analize sau investigaţii necesare pentru siguranţa intervenţiei.

Durata internării variază în funcţie de afecţiune, tipul intervenţiei şi evoluţia postoperatorie, între spitalizare de o zi (regim ambulator) sau mai multe zile.

Informaţii utile :

  • intervenţiile chirurgicale se efectuează în urma programării prealabile
  • programarea intervenţiei chirurgicale se va face fie direct la Recepţia Centrului, fie telefonic - 021 317.95.03.
  • costurile intervenţiei sunt :
    • analize de laborator, electrocardiogramă, radiografie toracică
    • intervenţia chirurgicală
    • anestezia
    • spitalizarea
  • contravaloarea intervenţiei chirurgicale şi a serviciilor medicale se achită în dimineaţa intervenţiei chirurgicale

În vederea efectuării în condiţii adecvate a intervenţiei chirurgicale, pacientului îi este recomandat :

  • Preoperatoriu :
    • să se prezinte la un consult chirurgical preoperator
    • să efectueze ecografia Doppler venoasă
    • să efectueze analizele de laborator recomandate, electrocardiograma, radiografia toracică
    • să nu întrerupă tratamentul pentru alte afecţiuni (hipertensiune arterială, cardiopatie ischemică, diabet zaharat etc.)
    • să fie epilat la nivelul membrului inferior ce urmează a fi operat, inclusiv inghinal, preferabil cu cremă de epilat, disponibilă în farmacii
    • să fie prezent în Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament "Victor Babeş" la ora 07:00
  • Postoperatoriu :
    • să respecte recomandările din biletul de ieşire din spital

Medicii specialităţii Chirurgie vasculară

Nume medic şi grad profesional
Dr. Laura Mălâia, medic specialist Chirurgie vasculară
Dr. Vlad Ichim, medic specialist Chirurgie vasculară, studii complementare : ecografie vasculară

Servicii de Chirurgie vasculară şi preţurile lor

Serviciul medical Preţ
Consultaţie de specialitate 300 lei
Consultaţie de control (în 30 de zile de la consultaţia initială) 100 lei
Consultaţie de specialitate Prof. Dr. 500 lei