Medicină de familie

Medicina de familie este specialitatea medicală care asigură asistenţa medicală primară şi continuă, contribuind, prin acţiuni preventive, educaţionale, terapeutice şi de recuperare, la promovarea stării de sănătate a individului, a familiei şi a colectivităţii, fără a se limita la un anumit tip de boli.

Medicul de familie este prima persoană la care trebuie să ajungeţi pentru a beneficia de asistenţă medicală.
În funcţie de situaţie, medicul de familie poate recomanda efectuarea unor investigaţii paraclinice (analize de laborator, imagistică medicală), poate acorda o trimitere către un medic specialist pentru investigaţii sau, direct, pentru internarea în spital.


Informaţii de interes public

Acte necesare înscrierii la medicul de familie :

  • Carte de Identitate sau Buletin de Identitate
  • Cerere tip (se completează la cabinet)
  • Dovada că pacientul este asigurat. Această dovadă consta în :
    • pentru salariaţi : adeverinţă de salariat în care să se precizeze că atât angajatul cât şi angajatorul sunt la zi cu plata contribuţiei la sănătate
    • pentru pensionari : talon de pensie
    • pentru persoanele aflate în şomaj : adeverinţă de somer
    • pentru liber-profesionisti (Persoane Fizice Autorizate) : adeverinţă care atestă plata la zi a contribuţiei la sănătate
    • pentru elevi sau studenţi : adeverinţă de elev sau student
    • pentru persoanele care primesc ajutor social : adeverinţă de la Primărie
    • pentru veteranii de război : carnet de veteran de război
    • pentru persoanele cu handicap : copie după decizia de încadrare în gradul de handicap
  • În cazul înscrierii iniţiale la un medic de familie, trebuie depusă o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte faptul că solicitantul nu este înscris la alt medic de familie.

    Acte necesare pentru nou-născuţi, sugari, copii mici şi preşcolari :

  • certificat de naştere
  • acte de identitate ale părintelui sau ale reprezentantului legal
  • cerere semnată de părinte sau reprezentant legal
  • Pentru co-asiguraţi (soţ sau soţie care nu au un loc de muncă), actele necesare înscrierii sunt urmatoarele :

    • dovadă de plătitor de contributie C.A.S. a asiguratului sau adeverinţă de salariat din care să rezulte că s-au plătit contribuţiile către Casa de Asigurari, respectiv chitanţă la zi de la C.A.S.M.B. în cazul Persoanelor Fizice Autorizate
    • copie după Carte de Identitate sau Buletin de Identitate, respectiv după permisul de şedere pentru cetăţenii străini care lucrează în România
    • copie după certificatul de căsătorie
    • declaraţie pe propria răspundere că persoana co-asigurată nu este înscrisă la alt medic de familie

    Schimbarea medicului de familie se poate face doar după cel puţin 6 luni de la ultima înscriere.
    Pentru schimbarea medicului de familie, va trebui să obtineţi acceptul noului medic de familie la care vă veţi prezenta cu actele necesare înscrierii. De asemenea, va trebui să-i comunicaţi acestuia numele fostului medic de familie la care aţi fost înscris. Noul medic de familie va trebui să transmită Casei de Asigurari şi fostului medic de familie faptul că v-a preluat în evidenţa sa.

    Atentionare !

    Nici un asigurat nu are voie să figureze pe listele a doi sau mai mulţi medici de familie. În caz contrar, potrivit legii, pierde toate drepturile pe care i le oferă asigurarea de sănătate a C.N.A.S.