Medicină internă

Medicina internă este ramura şi specialitatea medicală care se ocupă cu prevenirea, diagnosticul şi tratamentul nechirurgical al afecţiunilor, în special cele ale organelor interne. Specialitatea Medicină internă se adresează adulţilor.

Specialiştii de Medicină internă, care se numesc şi "internişti", au competenţa de a rezolva probleme de diagnostic complex şi de a monitoriza boli cronice severe şi condiţii de polipatologie. Specialiştii de Medicină internă diagnostichează şi tratează adulţii cu afecţiuni respiratorii, cardiace, digestive, renale, osteoarticulare.

Prin Medicina internă se furnizeză pacientilor şi servicii de prevenţie a bolii şi de promovare a sănătăţii, contribuind la medicina preventivă.


Medicii specialităţii Medicină internă

Nume medic şi grad profesional
Prof. dr. Daniela Bartoş, medic primar Boli interne, medic specialist Cardiologie, medic specialist Sănătate Publică, doctor în ştiinţe medicale
Dr. Magdalena Zidu, medic primar Medicină internă, medic specialist Reumatologie, competenţă ecografie generală, ecografie aparat locomotor (musculoscheletală)
Dr. Irina Ungureanu, medic primar Medicină internă, medic specialist Gastroenterologie
Dr. Angelica Nour-Dincă, medic primar Medicină internă, medic specialist Cardiologie, competenţă ecografie generală, doctor în ştiinţe medicale
Dr. Daniela Nicoleta Popescu, medic specialist Medicină internă, medic specialist Reumatologie, competenţă ecografie generală şi aparat locomotor (musculoscheletală)
Dr. Paul Mâinea, medic primar Medicină internă, doctor în ştiinţe medicale
Dr. Florentina Mehic, medic primar Medicină internă; studii complementare : explorări funcţionale respiratorii, ecografie generală

Servicii de Medicină internă şi preţurile lor

Serviciul medical Preţ
Consultaţie de specialitate 300 lei
Consultaţie de control (în 30 de zile de la consultaţia initială) 100 lei
Ecografie abdominală generală 300 lei
FibroTest - ActiTest 500 lei
Test FibroScan 350 lei
Măsurarea rigidităţii arteriale cu Arteriograf TensioMed
Testul Arteriograf 50 lei
Consultaţie şi interpretare rezultate test 150 lei