Info medical Articole medicale Handicapul de auz - surditatea (hipoacuzia)

Handicapul de auz - surditatea (hipoacuzia)

Dr. Georgiana Ilie
Medic specialist O.R.L.

Auzul reprezinta unul dintre simturile fundamentale ale omului. Alterarea functiei auditive produce tulburari in orientarea pacientului in mediul inconjurator, dar mai ales dificultati de comunicare cu semenii. Scaderea auzului, denumita si surditate (sau hipoacuzie), nu este de fapt o boala ci un simptom ce poate avea cauze multiple.

Surditatea (hipoacuzia) copilului constituie o preocupare aparte a medicinii deoarece, spre deosebire de adult, pierderea de auz suferita la o varsta frageda influenteaza profund si grav formarea intelectuala si psihologica a copilului.

Copilul surd traieste cu un sentiment de frica si de izolare.

Surditatea (hipoacuzia) copilului se manifesta in principal prin semne generale care trebuie cunoscute atat de familie, cat si de alte persoane, care se ocupa de ingrijirea si educarea copiilor. Acestea sunt reprezentate prin tulburari de limbaj, tulburari de dezvoltare intelectuala si tulburari psihoafective. Copilul care este surd nu poate acumula bagajul de cuvinte necesar vorbirii si nu-si formeaza automatismele nervoase necesare limbajului. Defectiunea de vorbire este cu atat mai severa cu cat surditatea copilului se instaleaza mai devreme. Surditatile congenitale si cele aparute dupa nastere, pana la varsta de 2 - 3 ani, care este varsta de insusire a limbajului, produc surdomutitate.

In lipsa auditiei, care este suportul unei anumite forme de gandire, copiii surzi nu-si pot forma si dezvolta gandirea conceptuala, lipsindu-le reprezentarea acustica a cuvintelor vorbite. Copilul surd are un sentiment de izolare, evenimentele la care asista i se par incoerente, de neinteles pentru el, anturajul i se pare strain si ostil. Copiii cu hipoacuzie usoara pot fi descoperiti la scoala prin greselile pe care le fac la scrisul dupa dictare.

Testarea auzului cu aparatura speciala din spitale permite stabilirea tipului de surditate

Surditatea (hipoacuzia) copilului pot fi genetice si negenetice, se pot manifesta de la nastere, fiind vorba in acest caz de surditati congenitale, sau se pot manifesta tardiv, dupa un interval de timp variabil. Prezenta surditatii si la alti membri ai familiei constituie un element de mare valoare in stabilirea unei cauze genetice. Cele mai frecvente cauze negenetice, care pot produce surditatea la copil sunt : prematuritatea, traumatismul obstetrical, rubeola materna, sifilisul congenital, hipotiroidia, administrarea de medicamente ototoxice (Gentamicina, Neomicina, Kanamicina, Streptomicina), boli infectocontagioase (tusea convulsiva, rujeola, varicela, meningoencefalita). Un interogatoriu atent al mamei poate decela cauza surditatii copilului.

Testarea auzului cu aparatura speciala din spitale permite stabilirea tipului de surditate, gravitatea acesteia si orientarea asupra tratamentului. Examenul auditiv la sugari si la copiii mici este foarte dificil din cauza posibilitatii reduse de cooperare, cat si din cauza starii de frica indusa de manevrele si aparatele de testare.

Tratamentul cel mai bun este in primul rand profilactic, prin combaterea tuturor cauzelor posibile. O latura importanta a terapiei este reprezentata de reeducarea in centre speciale, mai ales in sensul castigarii sau mentinerii limbajului, rezultatele depinzand de o buna colaborare intre logoped si ortofonist. Unele cazuri pot beneficia de tratament medicamentos sau chirurgical, iar in alte situatii protezarea aditiva sau implantul cohlear pot compensa functia auditiva in raport cu indicatia otologului.

Rezultate bune se obtin cand parintii se prezinta la medic cu copilul dupa primele semne care pot sugera o scadere a auzului. Cu cat vin mai tarziu, cu atat tratamentul este mai indelungat, mai costisitor si cu rezultate functionale mai slabe.