Obezitate

Obezitatea este cea mai frecventa boala metabolica si se asociaza adesea cu boli cronice severe cum ar fi bolile cardiovasculare, diabetul zaharat, apneea de somn etc. Ea este caracterizata printr-un exces de tesut adipos. In mod normal organismul barbatilor contine un procent de 15 - 20 % de tesut adipos, iar organismul femeilor un procent de 25 - 30 % de tesut adipos.

Organizatia mondiala a sanatatii a definit si clasificat grade de obezitate, pe baza IMC - indicele de masa corporala, calculat prin raportul greutate/inaltime2, astfel :

  • gradul 1 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 30 - 34,9 kg/m2
  • gradul 2 de obezitate cu indicele de masa corporala cuprins intre 35 - 39,9 kg/m2
  • gradul 3 de obezitate cu indicele de masa corporala egal sau peste 40 kg/m2

Pacientii cu indicele de masa corporala (IMC) cuprins intre 25 - 29,9 kg/m2 au fost definiti ca supraponderali. Valori normale ale indicelui masei corporale (IMC) sunt 24 - 26 kg/m2 pentru femei si 24 - 27 kg/m2 pentru barbati. Un indice de masa corporala (IMC) sub 18 kg/m2 prezinta diagnosticul de denutritie.
Alti indicatori folositi pentru definirea stadiului de obezitate sunt grosimea pliului cutanat (la nivel subscapular, tricepsului, bicepsului, suprailiac etc.), circumferinta taliei (normal sub 80 cm la femei si sub 94 cm la barbati), raportul circumferinta talie/circumferinta soldului. Toti acesti parametrii antropometrici permit stabilirea claselor de risc clinic prin ajustarea valorilor IMC (indicele de masa corporala).

Datele statistice arata un procent de peste 50 % de persoane obeze si supraponderale in Europa. In tarile europene rata obezitatii variaza invers proportional cu nivelul socio-economic, in special in randul femeilor. In tara noastra incidenta obezitatii este de aproximativ 17 % in mediul rural si cca. 20 % in mediul urban, fiind mai frecventa la femei; la copii variaza intre 5 - 10 %.

Se cunosc doua modele de baza ale distributiei tesutului adipos la indivizii obezi

  • obezitate abdominala (androida, centrala) cu cele doua componente, viscerala si subcutanata
  • obezitate gluteofemurala (ginoida)

Stabilirea tipului de obezitate a pacientului are o importanta clinica majora. Obezitatea centrala este un factor determinant puternic al insulinorezistentei si se asociaza cu un risc crescut de diabet zaharat, dislipidemie, ateroscleroza, hipertensiune si cancer.

S-a identificat statistic o asociere intre cresterea adipozitatii centrale si unii factori de mediu ca sedentarismul, nivelul socio-economic scazut si stresul psihic asociat, nivelul scazut de educatie. Initierea fumatului este urmata de dezvoltarea obezitatii centrale, proces reversibil dupa renuntarea la fumat.

Prevalenta obezitatii este crescuta suplimentar in anumite grupuri etnice datorita obiceiurilor alimentare (preparate alimentare cu continut crescut caloric si scazut vitaminic) si particularitatilor climaterice (sezonul rece prelungit cu reducerea ofertei de fructe si legume). Urbanizarea, obligatoriu insotita de industrializare, este trasatura definitorie a unei societati predispuse la obezitate. In societatea moderna, excesul ponderal are o prevalenta ingrijoratoare. Cauzele obezitatii includ stresul cotidian, lipsa educatiei, alimentatia hipercalorica tip fast-food, consumul crescut de alcool. Mai importanta decat toate acestea pare insa scaderea gradului de activitate fizica.

Unele tulburari psihologice primare ca : anxietatea, depresia, tulburarile de personalitate, pot constitui factori etiopatogenici ai obezitatii prin inducerea de tulburari de comportament alimentar. Cele mai frecvente astfel de tulburari sunt : gustari interprandiale cu un bogat continut caloric, ingestie crescuta si frecventa de dulciuri, aport alimentar crescut dupa ora 19, episoade de foame exagerata ce conduc la ingestie alimentara crescuta intr-o perioada scurta de timp, bulimia, hiperfagia, consum crescut de alcool, care prin aportul caloric si stimularea apetitului, actioneaza ca factor favorizant al obezitatii.

Sedentarismul, acest factor cauzator de obezitate, poate fi :

  • habitual (indus de lipsa unei culturi sportive si de progresul tehnologic)
  • fortat (datorat unor accidente, handicapuri fizice, imobilizare postoperatorie etc.)

In mod normal, apare o crestere in greutate la femeile aflate in perioda de sarcina, lactatie sau menopauza.

Unele boli pot accelera castigul ponderal si conduc la dificultati in tratamentul obezitatii (hipotiroidismul, sindromul Cushing, sindromul ovarului polichistic etc.).

O serie de medicamente pot modifica balanta energetica favorizand castigul ponderal, fara sa determine un surplus ponderal important (cu exceptia corticoizilor) : blocanti β adrenergici, steroizi (estrogeni, glucocorticoizi etc.), unele contraceptive steroidiene, antidepresive triciclice, antiepileptice, antipsihotice, antagonisti serotonergici, insulina si sulfonilureicele administrate impropriu.

Starea de obezitate este rezultatul unui dezechilibru intre energia de aport (valoarea calorica a alimentelor ingerate) si cheltuielile energetice (energia consumata in activitatea fizica si metabolismul bazal, termogeneza, prelucrarea alimentelor ingerate).

Cheltuiala energetica de repaus este data de metabolismul bazal, efectul termic al alimentelor (actiunea dinamica specifica a acestora), procesul de crestere si termogeneza de adaptare la cald si frig.

Metabolismul bazal reprezinta energia necesara mentinerii functiilor vitale si homeostaziei in conditii de repaus absolut : activitate nervoasa, cardiaca, respiratorie, musculara, osmotica, sinteza compusilor organici. El reprezinta 60 - 75 % din cheltuiala energetica zilnica. Valoarea metabolismului bazal la adultul normal este de circa 1 kcal/kg/ora, adica 1680 kcal pe zi pentru o greutate de 70 kg. O scadere minima in timp a metabolismului bazal poate determina pe termen lung un castig ponderal apreciabil. Odata cu inaintarea in varsta rata metabolismului bazal scade cu 2 - 3 % la fiecare decada, iar necesarul caloric pentru procesul de crestere este redus la 1 % din cheltuiala energetica zilnica; ambele dezechilibre favorizeaza excesul ponderal in conditiile pastrarii aceluiasi aport caloric.

Actiunea dinamica specifica a alimentelor reprezinta cantitatea de energie necesara digestiei si absorbtiei alimentelor, precum si pentru activarea sistemului vegetativ in perioada actului alimentar. Reprezinta 10 % din consumul energetic zilnic.

Termogeneza de adaptare este energia necesara mentinerii constante a temperaturii corpului si este dependenta de arderile desfasurate la nivelul tesutului adipos brun.

Complicatiile starii de obezitate sunt multiple, fiind afectate in diferite grade aproape toate sistemele si aparatele organismului. Complicatiile cardiovasculare sunt : hipertensiunea arteriala, cardiopatia ischemica, insuficienta cardiaca, moartea subita, accidentele vasculare cerebrale, insuficienta venoasa cronica. Complicatiile osteo-articulare sunt : gonartroza, coxartroza si sindromul trofostatic din post-menopauza. Studiile clinice au furnizat dovezi cu privire la rolul direct al obezitatii in patogenia diabetului zaharat.

O scadere ponderala de 0,5 - 10 kg la pacientul obez se insoteste de numeroase beneficii :

  • scade cu 20 % mortalitatea totala, scade cu 37 % mortalitatea prin cancer, scade cu 44 % decesul prin diabet zaharat, scade cu 9 % decesul prin boli cardiovasculare
  • scade riscul de aparitie a diabetului zaharat cu peste 50 %, reduce glicemia bazala cu 30 - 50 %, scade cu 15 % hemoglobina glicozilata
  • scade cu 10mmHg componenta sistolica a tensiunii arteriale si cu 20 mmHg componenta sa diastolica
  • scade cu 10% colesterolul total, scade cu 10 - 15 % LDLcolesterolul, scade cu 20 - 40 % trigliceridele plasmatice, creste cu 10- 15 % HDLcolesterolul
  • se amelioreaza simptomele din afectiuni respiratorii, osteoarticulare, boli cardiovasculare
  • se reduc complicatiile ginecologice, obstetricale si urologice
  • creste calitatea vietii pacientului, cu imbunatatirea statutului social

Situatiile care contraindica scaderea ponderala sunt :

  • sarcina si perioada de lactatie
  • tuberculoza activa, hepatita cronica activa, ulcerul gastroduodenal in puseu dureros, nefropatiile cronice, colestaza, sindromul de malabsorbtie, guta
  • anorexia nervoasa, depresia
  • greutatea ciclica, intalnita la indivizii cu oscilatii mari ale greutatii corporale la care tinta terapeutica este mentinerea unei greutati stabile

Obtinerea greutatii dorite presupune o dieta hipocalorica, corectia tulburarilor de comportament alimentar, exercitii fizice, farmacoterapie, interventii chirurgicale, etc.

Tipul de dieta trebuie sa fie ales in functie de aderenta pacientului, patologia asociata si obiectivele terapeutice. Principiile generale ale unei diete hipocalorice constau in : limitarea consumului alimentar in afara meselor, evitarea alimentelor cu densitate calorica mare, mese mici si fractionate, stoparea fumatului si un consum scazut de alcool. In general, se recomanda o dieta cu deficit de 500 kcal/zi fata de aportul alimentar anterior, estimandu-se o scadere ponderala cu 5 - 10 % din greutatea initiala intr-o perioada de 3 luni. Structura dietei va consta in 55 - 60 % glucide, 25 - 30 % lipide si 12 - 17 % proteine. Se va interzice consumul de alcool. Aportul de fibre alimentare va fi de cca 30 gr. si de sare sub 6 gr. (adaptat la valorile tensionale).

Activitatea fizica este un element terapeutic de prima importanta care trebuie, totusi, individualizat si adaptat la patologia asociata. Efortul fizic potenteaza scaderea in greutate indusa de dieta hipocalorica, reduce insulinorezistenta si diminua masa adipoasa intraabdominala. S-a observat ca activitatea fizica limiteaza reducerea masei musculare indusa de unele diete hipocalorice. Numeroase studii au aratat ca activitatea fizica reduce simptomatologia si riscurile tuturor comorbiditatilor. In general, se recomanda efectuarea de exercitii fizice de minim 3 ori pe saptamana, cu o durata de 30 - 60 minute si o intensitate de 50 - 70 % din capacitatea individuala de efort.

Farmacoterapia este necesara pacientilor la care in pofida terapiei nefarmacologice nu s-a reusit obtinerea greutatii corporale stabilite.  Substantele antiobezitate pot fi prescrise numai de medicul specialist.

Metodele chirurgicale de tratament al obezitatii sunt luate in considerare in urmatoarele situatii extreme :

  • indicele de masa corporala (IMC) este peste 40 kg/m2
  • indicele de masa corporala (IMC) este peste 35 kg/m2 in prezenta complicatiilor medicale ale obezitatii
  • insuccesul metodelor de scadere sau mentinere a greutatii aplicate timp de un an
  • existenta unor complicatii medicale (apnee obstructiva de somn, esofagita de reflux, artrita invalidanta) ce necesita o scadere rapida in greutate.