Diverticuloza colonică

În urma efectuării colonoscopiei de rutină sau a unei tomografii abdominale putem întâlni în raportul medical un termen care sună destul de alarmant: diverticuloza colonică. Reprezintă acesta o afecțiune medicală? Cât de severă este?

Din punct de vedere medical, un diverticul este definit ca o proeminență saculară (o structură în formă de pungă sau buzunăraș) care se dezvoltă în exteriorul peretelui unui organ cavitar. Deși pot apărea oriunde pe tractul digestiv (esofag, stomac, intestin subțire), termenul se referă cel mai frecvent la nivelul colonului (intestinului gros), cel mai adesea colonul stâng.

Diverticuloza colonică este definită prin prezența diverticulilor, fără ca aceștia să producă simptome. Așadar, diverticuloza colonică reprezintă o modificare structurală dobândită a peretelui intestinal.

Fiind o condiție medicală asimptomatică, prevalența reală a diverticulozei este frecvent subestimată. Extinderea screeningului prin colonoscopie a demonstrat însă că aceasta este cea mai întâlnită anomalie structurală a colonului. Datele clinice arată că diverticulii sunt descoperiți în aproximativ 40% din totalul colonoscopiilor efectuate. Afecțiunea interesează în mod special colonul stâng. Probabilitatea de a dezvolta diverticuloză crește odată cu vârsta, incidența fiind similară atât la femei, cât și la bărbați.

În apariția diverticulozei colonice sunt implicați factori de risc precum :

• dieta săracă în fibre vegetale - duce la formarea unui bol fecal de volum redus care, pentru a fi propulsat, forțează colonul să se contracte segmentar și intens. Aceste contracții izolate generează zone cu presiune intraluminală mare, care „împing” efectiv mucoasa prin punctele slabe ale peretelui muscular
• înaintarea în vârstă - determină modificări structurale ale peretelui colonic cu apariția unor puncte de minimă rezistență. Aceste zone vulnerabile coincid de obicei cu locurile în care vasele de sânge (vasa recta) penetrează stratul muscular pentru a hrăni mucoasa
• constipația cronică (duce la creșterea presiunii intracolonice)
• factori genetici
• fumatul
• obezitatea
• sedentarismul

Diagnosticul diverticulozei colonice este unul întâmplător, în cadrul unor investigații precum colonoscopia sau computer tomografia (CT) efectuată pentru alte indicații.

Nu există tratament medicamentos pentru diverticuloza colonică, fiind o condiție asimptomatică, însă se recomandă un stil de viață sănătos (abstinența fumatului, menținerea unei greutăți optime, evitarea sedentarismului, hidratare adecvată) și o dietă bogată în fibre (fructe și legume) pentru prevenirea complicațiilor.

Când se transformă diverticuloza într-o problemă reală?

În aproximativ 80-85% din cazuri, diverticuloza rămâne complet asimptomatică. Totuși, restul pacienților pot evolua către ceea ce literatura medicală definește drept boală diverticulară (prezența diverticulozei cu simptome). Aceasta se manifestă clinic prin simptome nespecifice precum dureri abdominale cronice sau recurente (localizate de regulă în fosa iliacă stângă), meteorism (balonare) și tulburări ale tranzitului intestinal. Diagnosticul se face pe baza investigațiilor paraclinice (colonoscopie, CT abdomino-pelvin), iar tratamentul vizează ameliorarea durerii abdominale, îmbunătățirea calității vieții și prevenirea complicațiilor. Se utilizează antispastice, antibiotice neabsorbabile – rifaximina, eventual în asociere cu probiotice – preparate ce conțin tulpini de Bifidobacterium spp., Lactobacillus spp., Saccharomyces cerevisiae.

Diverticulita acută (inflamația diverticulilor) este cea mai frecventă complicație a bolii diverticulare, întâlnită la 10-15% dintre pacienți. Apare prin impactarea diverticulilor cu materii fecale (coproliți) ce determină obstrucție locală, ischemie (întreruperea alimentării cu sânge a zonei), proliferare bacteriană și microperforație a peretelui diverticular.

Clinic se manifestă prin durere intensă, uneori colicativă, în partea stângă a abdomenului inferior care se poate extinde spre alte zone sau poate cuprinde întregul abdomen, febră, greață, tulburări de tranzit (constipație sau diaree), balonare. Apariția „abdomenului acut” (durere severă, constantă, abdomen rigid) poate indica o complicație a diverticulitei acute ce necesită asistență medicală urgentă.

Diagnosticul de diverticulită acută presupune :

• evaluarea de către medic a simptomatologiei, examen clinic al abdomenului pentru a localiza durerea și a verifica prezența sensibilității sau a rigidității
• analize de sânge: se urmărește în special numărul de globule albe (leucocitoza) și nivelul markerilor inflamatori, cum ar fi Proteina C Reactivă (CRP) și Viteza de Sedimentare a Hematiilor (VSH), care sunt de obicei crescute într-un episod de diverticulită
• examinarea CT cu substanță de contrast: stabilește diagnosticul (investigație “gold standard”) și este util în evaluarea severității și a complicațiilor precum formarea de abcese intraabdominale, perforația colonică cu peritonită, obstrucția/ocluzia intestinală, fistulele (comunicări între colon și organele din jur – de exemplu vezica urinară)

Colonoscopia este contraindicată pacienților cu diverticulită acută, din cauza riscului de perforație a colonului; aceasta ar trebui amânată cel puțin 6 - 8 săptămâni de la remiterea completă a simptomelor.

Tratamentul se face în funcție de severitatea bolii, o parte dintre cazuri putând fi gestionate la domiciliu, sub îndrumarea medicului. Astfel, formele ușoare-moderate de diverticulită beneficiază de tratament antibiotic (administrat oral sau intravenos), antialgic, antispastic și repaus alimentar. Se recomandă în primele zile o dietă bazată pe lichide, asociat tratamentului antibiotic, apoi se revine treptat la o dietă pe bază de fibre. Formele complicate necesită evaluare chirurgicală.

Screeningul diverticulozei

Nu se recomandă un program de screening pentru diverticuloză, însă colonoscopia este recomandată pacienților peste 45 de ani pentru depistarea altor afecțiuni colonice, inclusiv cancerul colorectal.

Bibliografie:

• Trifan, A., Gheorghe, C., Dumitrașcu, D., Diculescu, M., Gheorghe, L., Sporea, I., Tanțău, M. și Ciurea, T. (2023). Gastroenterologie și hepatologie clinică (Vol. 1-2). Ediția a 2-a revizuită. București: Editura Medicală.
• Constantinescu G., Stan-Ilie M., Opriță R. (2024). Gastroenterologie. Ediția a 2-a revizuită. București: Editura Niculescu.
• Schultz JK, Azhar N, Binda GA, et al. European Society of Coloproctology: guidelines for the management of diverticular disease of the colon. Colorectal Dis. 2020;22(Suppl 2):5–28. doi:10.1111/codi.15140.
• Strate, L. L., & Peery, A. (2026). Colonic diverticulosis and diverticular disease: Epidemiology, risk factors, and pathogenesis (L. S. Friedman, Ed.). UpToDate; 2026.
• Raghavendran K. Acute colonic diverticulitis: Triage and inpatient management. In: Weiser M, ed. UpToDate. Waltham, MA: UpToDate; 2026.
• Pemberton JH, Peery A. Colonic diverticulosis and diverticular disease: Epidemiology, risk factors, and pathogenesis. In: Friedman LS, ed. UpToDate. Waltham, MA: UpToDate; 2026.